Detectarea și raportarea abuzurilor sexuale online asupra copiilor în UE depind în prezent mai ales de „National Center for Missing and Exploited Children” (Centrul național pentru copii dispăruți și exploatați) din SUA și de legislația americană, care le impune furnizorilor de servicii să raporteze acest conținut centrului, mai degrabă decât autorităților de aplicare a legii. În prezent, nu există nicio organizație centrală la nivelul UE căreia furnizorii de servicii să îi poată transmite sesizări. Ca urmare, sesizările referitoare la abuzurile care au loc în UE ajung în SUA și de acolo le sunt transmise agențiilor de aplicare a legii din UE.
Centrul UE își propune să simplifice acest proces. El va primi și va aloca sesizările privind abuzurile sexuale asupra copiilor, reducând considerabil timpul dedicat identificării și filtrării sesizărilor. În prezent, aceasta este o problemă gravă din cauza numărului mare de sesizări primite.
În prezent, eforturile voluntare de detectare a abuzurilor sexuale online asupra copiilor fac obiectul unei supravegheri limitate, dincolo de dispozițiile acestui regulament interimar.
Centrul UE va colecta date pentru rapoartele privind transparența, va furniza informații clare cu privire la utilizarea instrumentelor și va sprijini auditurile asupra datelor și proceselor. Centrul se va asigura, de asemenea, că nu se elimină din greșeală conținutul legitim și că instrumentele de căutare nu sunt utilizate în mod abuziv sau neadecvat de către companii.
Centrul UE va servi drept facilitator, sporind eficiența comunicării dintre furnizorii de servicii și țările UE. De asemenea, centrul va reduce în mod semnificativ riscul de scurgeri de date în comunicarea dintre țările UE și furnizorii de servicii, ceea ce este important având în vedere natura sensibilă a informațiilor schimbate.
Țările UE au înregistrat progrese în ceea ce privește prevenirea abuzului sexual asupra copiilor și sprijinirea victimelor. Cu toate acestea, se pot aduce și mai multe îmbunătățiri, în special în ceea ce privește schimbul de bune practici și de cunoștințe între țări. Pentru a înregistra succese reale, rețelele care răspund de schimbul de informații între țările UE au nevoie de un facilitator central. Acest facilitator va sprijini și structura schimbul de bune practici, informații și cercetări, va organiza reuniuni și va furniza traduceri.
Centrul va acționa ca un organism de expertiză pentru a ajuta țările UE să implementeze inițiative eficace de prevenire și să le ofere un sprijin complet victimelor.